Protestele fermierilor din regiunea Occitania, din sudul Franței, au continuat și duminică, autostrada A64 fiind în continuare închisă în apropiere de Toulouse pentru a patra zi consecutiv, în timp ce un baraj urma să fie instalat pe o șosea principală din regiunea Ariège, relatează AFP.
Sindicaliștii au luat cu asalt joi sediul din Paris al LVMH, gigantul francez al bunurilor de lux, în timpul unui nou val de proteste împotriva reformării sistemului de pensii, relatează Reuters.
Este o nouă zi de proteste și greve la nivel național în Franța din cauza reformei controversate a pensiilor, iar primele incidente au izbucnit deja la Paris, în cursul după-amiezii, în special în jurul restaurantului La Rotonde, unde Emmanuel Macron a sărbătorit prima dintre victoriile sale prezidențiale, relatează TF1 și Le Figaro.
Peste 5.400 de tone de deșeuri au rămas necolectate la Paris, duminică, în a șaptea zi de grevă a gunoierilor, care se opun reformei pensiilor, a anunțat Primăria.
Senatul francez a adoptat sâmbătă seară planul nepopular de reformă a pensiilor al președintelui Emmanuel Macron, în timp ce pe străzile din întreaga țară francezii au ieșit în a șaptea zi de manifestații naționale, care însă nu au fost de amploarea așteptată, relatează Reuters și AFP.
În Franța se desfășoară sâmbătă a șaptea zi de manifestații la nivel național împotriva planurilor nepopulare de reformă a pensiilor ale președintelui Emmanuel Macron, pe fondul grevelor continue care au afectat rafinăriile, transportul public și colectarea gunoiului, relatează Reuters și AFP.
Mii de protestatari ai ieșit în stradă, sâmbătă, la Stockholm și Goteborg, pentru a manifesta împotriva măsurilor cu privire la certificatul de vaccinare, relatează The Guardian.
Un total de 28.920 de persoane au manifestat, sâmbătă, în Franța contra permisului sanitar pentru al 17-lea weekend consecutiv de mobilizare, potrivit Ministerului de Interne, un număr în ușoară scădere față de săptămâna trecută, scrie Le Figaro, citat de News.ro.
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în Franța, în special la Paris și Marsilia, față de extinderea permisului de sănătate și a vaccinării obligatorii pentru unele profesiuni, între care personalul medical, conform AFP.
Poliția a reținut 81 de persoane în toată Franța după protestele ce au avut loc în mai multe orașe împotriva brutalității poliției și unei noi legi controversate de securitate, informează luni agenția DPA.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, recunoaște, într-un interviu acordat portalului legrandcontinent.eu, că regimul său a făcut multe greșeli în ceea ce privește politicile de combatere a schimbărilor climatice, impunând rapid schimbări radicale, apreciate ca inacceptabile, în viețile multor oameni și prezintă ca exemplu în acest sens majorarea amplă din 2018 a taxei pe emisiile CO2 inclusă în prețurile la pompă ale carburanților auto, la care Guvernul de la Paris a renunțat ulterior, după protestele-maraton ale mișcării Vestelor Galbene.
Prim-ministrul francez Edouard Philippe a transmis sindicatelor care contestă revizuirea făcută de Guvernul său privind sistemul de pensii că este pregătit să facă un compromis.
“Vestele galbene” s-au mobilizat din nou, sâmbătă, pentru a protesta față de politicile guvernului francez. În cea de-a 23-a sâmbătă de manifestații, la Paris au fost reținute 126 de persoane.
“Vestele galbene” s-au mobilizat din nou, pentru a 20-a sâmbătă de proteste, în ciuda interdicțiilor dictate de teama unor noi violențe, relatează AFP, citat de News.ro.
Soldații mobilizați pentru protestele de sâmbătă ale vestelor galbene de la Paris vor acționa sub instrucțiuni clare însă ar putea deschide focul dacă viețile lor sau ale civililor vor fi puse în pericol, a declarat generalul Bruno Leray, guvernatorul militar al Parisului vineri, scrie Politico.
Peste 80.000 de polițiști se mobilizează în Franța pentru al 9-lea weekend de proteste anti-guvernamentale ale Vestelor Galbene, iar președintele Emmanuel Macron se pregătește să lanseze un proces de dezbatere publică, pe durata a trei luni, despre care spera că va opri protestele violente, scrie The Guardian.
După arestarea uneia dintre figurile mediatice, "vestele galbene" lansează sâmbătă "actul VIII" al mobilizării lor în mai multe orașe din Franța pentru a contesta Guvernul care denunță veleități "de insurecție" și reclamă întoarcerea la ordine, scrie AFP.
“Vestele galbene” s-au mobilizat din nou în Franța pentru a protesta, sâmbătă dimineață. Noaptea trecută, traficul în mai multe zone ale țării a fost perturbat și un șofer a murit într-un accident survenit în apropiere de Perpignan, unde un sens giratoriu era blocat de manifestanți, relatează presa internațională.
Mai multe companii din Franța au anunțat că vor acorda bonusuri angajaților în replică la apelul președintelui Emmanuel Macron, care a decretat luni, în urma unui val de proteste naționale, “stare de urgență economică și socială” și a cerut angajatorilor “cu posibilitate” să recompenseze salariații la final de an.
Președintele francez Emmanuel Macron îi va primi la Palatul Elysee, luni dimineață, la ora locală 10.00, pe reprezentanții a cinci sindicate (CGT, CFDT, FO, CFE-CGE, CFTC) și trei organizații patronale (Medef, CPME și U2P), în contextul protestelor de amploare ale “vestelor galbene”, din ultima perioadă, relatează Le Figaro.
Sute de conturi social media pro-ruse au căutat să amplifice protestele care au avut loc în Franța, la fel și site-uri ca RT și Sputnik, potrivit unor analize The Times și Alliance for Securing Democracy.
Donald Trump a transmis, printr-un mesaj publicat online, că protestele care au loc în Franța în această perioadă sunt o confirmare a punctului său de vedere legat de Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
MAE avertizează românii care călătoresc în Franța în legătură cu protestele anunțate pentru sâmbătă, recomendându-se să evite zonele centrale ale Parisului și atenție sporită în planificarea călătoriilor, fiind posibile blocaje ale drumurilor.